1. Va supun atenţiei un fenomen îngrijorător pe cale sa se dezvolte în societatea româneasca: renunţarea la limba strămoşeasca. Nu spun că nu trebuie să acceptam împrumuturi linguistice: limba trebuie să reflecte noile dezvoltări. Cred însă că ar trebui să împrumutăm numai cuvinte care nu au echivalent în limba română, aşa cum s-a procedat până în urma cu 15-20 de ani. În mod justificat, folosim termeni împrumutaţi din diverse limbi străine (şasiu, motor, bit, laptop, pulsar, etc). Dar să vezi pe toate gardurile „pub”„fish” „gelateria”,„trattoria”, „Bucureşti color race”, „Bucuresti brass”, „Sinaia for ever”, sau să auzi „a şerui”, „a aplica pentru ceva”, „mişto”, etc, atunci când există variante româneşti, este prea mult. În curând, vor fi atât de multe împrumuturi, încât ne va dispare specificitatea lingvistică. Chiar dacă fenomenul este abia la început, specialiştii în lingvistică ar trebui să facă un triaj al cuvintelor care nu ne reprezintă, pentru că dacă limba dispare, şi noi vom dispărea ca popor: experienţa din cele 2 Americi este deja documentată: incaşii, mayaşii, aztecii, şi toate celelalte popoare băştinaşe amerindiene au dispărut sau sunt pe cale să dispară în primul rând pentru că nu mai există vorbitori ai limbilor respective. Sunt de acord ca naţiunea română să fie primitoare cu toate seminţiile, dar dacă nu suntem atenţi, limba română va înceta să mai fie mijloc de comunicare intre locuitorii acestei ţări.

2. Dacă fenomenul este abia la început în viaţa curentă el a devenit deranjant în activitatea Societăţii Române de Oftalmologie (SRO). Statutul SRO precizează la al. b şi e că această asociaţie profesională a medicilor oftalmologi români are drept scop ridicarea nivelului de pregătire a membrilor, şi educarea sanitara a populaţiei, prin organizarea de congrese interne şi prin editarea unei reviste. În toate ţările Europei, revista societăţii naţionale este editată în limba naţională, fiind gândită în primul rând ca mijloc de informare şi de împărtăşire a experienţei intre membrii societari. Aceeaşi era situaţia şi în specialitatea noastră, SRO editând revista „Oftalmologia” în limba română încă de acum 60 de ani. Cine dorea, putea publica în limba engleză. Bună-rea, revista conţinea referate generale – prin care se actualizau cunoştinţele în anumit domeniu, şi cazuri clinice – care prezentau modalităţi diferite de manifestare sau de rezolvare a unor suferinţe, diferite faţă de cele descrise în referatele generale.
În perioada în care am început eu activitatea, revista conţinea şi descrierea inovaţiilor elaborate de membrii societari. Din păcate, după dispariţia tripletei de aur a oftalmologiei româneşti (Vancea, Olteanu, Radian), elementul de originalitate a dispărut în totalitate din paginile revistei. Ori, acesta este elementul esenţial pentru care o revistă devine interesantă pe plan internaţional. Ca urmare, revista Oftalmologia nu a obţinut o cotaţie în sistemul ISI, sistem care măsoară audienţa unei reviste ştiinţifice după numărul de citări ale sale în alte reviste. De aceasta situaţie sunt responsabili în primul rând universitarii români. Fiind promovaţi să lucreze în centre atât de bine dotate prin efortul întregii societăţi, ei erau datori sa desfăşoare nu numai activitatea de ridicare a nivelului de pregătire a celorlalţi medici, dar şi o activitate ştiinţifică originală, prin care sa ridice prestigiul întregii specialităţi. Tocmai pentru a le aduce în permanenţă aminte această obligaţie, dar şi pentru a cerne pleava mediocrităţii din mediul universitar, fişa postului le cere să publice şi în reviste cotate ISI. Din păcate, neavând nimic original de comunicat, articolele elaborate de ei nu sunt acceptate de astfel de reviste. În cel mai bun caz, sunt publicate, dar numai dacă plătesc o taxă de câteva mii de euro, denumita ca atare: „printing fee”.
Pe de alta parte însă, chiar şi fără cotaţie ISI, revista „Oftalmologia” a rămas un instrument util de informare pentru marea masă a oftalmologilor practicieni români, de multe ori singurul – în situaţia în care bibliotecile nu mai achizitioneaza nimic, iar tratatele străine şi abonamentele la revistele cotate ISI costă atât de mult.