3. De câţiva ani însă, constat că interesele noastre, ale oftalmologilor practicieni – care susţinem aparitia revistei prin plata cotizaţiilor anuale, se despart de cele ale oftalmologilor universitari. Interesul nostru este să fim informaţi în limba naţională, pentru că informaţia este cel mai bine receptată în limba vorbita zi de zi: acesta este atât interesul, cât şi dreptul nostru. In schimb interesul lor este să-şi publice lucrările în reviste cotate ISI. Cum dânşii nu se simt în stare să ridice nivelul calitativ al lucrărilor în aşa fel încât revista Oftalmologia să capete cotaţie ISI, cum nu-şi pot publica banalităţile în reviste deja cotate ISI decât cu plata unei taxe, şi cum situaţia devine presantă – deoarece publicarea în astfel de reviste devine imperativă pentru menţinerea poziţiei de universitar, unii dintre oftalmologii universitari români au pus la cale următorul plan, insultător pentru naţiunea română şi pentru fiecare din noi. Pasul 1: ”renunţăm la limba română şi edităm revista numai în limba engleză. Dăm revistei şi un nume englezesc. (Cât despre limba română, ce şi-or fi zis? Ce ne interesează pe noi? Dă-o-n mă-sa!)” Pasul 2: „dacă lucrările noastre nu sunt citabile pe plan internaţional, invităm străinii să publice în noul format al revistei: poate aşa revista va căpăta cotaţie ISI. Nu le vom cere taxa de publicare, chiar daca nu sunt membri societari* (suportă proştii cheltuielile, recte – membrii SRO). Mai mult decât atât, pentru a atrage autori valoroşi,** le vom remunera noi articolele (desigur, nu noi, ci prostimea oftalmologica)”. Pasul 3: „În funcţie de numărul de citaţii, noul format va obţine cotaţia ISI, iar noi, publicând în noul format, vom păstra poziţiile de universitari”.
Niciuna din societăţile naţionale de oftalmologie din Europa nu a adoptat un asemenea plan. Ca insulă latină într-o mare ne-latină, noi ar fi trebuit să ne comportăm precum alte naţiuni aflate în situaţia noastră: Ungaria este o insulă fino-ugrică, Grecia – o insulă helenică, iar Israelul – o insulă idiş în mijlocul altor etnii. Niciuna din societăţile naţionale de oftalmologie din aceste ţări nu au exclus limba naţională din revistele pe care le editează. De fapt, toate societăţile naţionale de oftalmologie din Europa îşi editează revista în limba naţională.
Este falsă informaţia vehiculată de conducerea SRO, după care o revistă poate obţine cotaţia ISI numai dacă este publicată integral în engleză. Ca dovadă, în „Thompson Reuters Journal selection process” scrie clar: “There are many journals covered in Web of Science that publish articles with bibliographic information in English and full text in another language” (cu alte cuvinte, revistele pot obţine cotaţie ISI dacă numai informaţia bibliografica este în limba engleză, iar textul rămâne în limba naţională). Referitor la limbă, revista „Ad Astra” 5 (1) 2006 precizează în articolul “Scurt ghid de indexare a unei reviste ştiinţifice la Thomson ISI”, că una din condiţiile esenţiale pentru obţinerea cotaţiei ISI este ca: “cel puţin titlurile, rezumatele şi cuvintele cheie ale articolelor să fie în limba engleză”.
Precizarea reflectă realitatea, deoarece există şi reviste care au cotaţie ISI deşi sunt editate în limbi de circulaţie locală: “Turk Oftalmoloji Gazetesi” (în limba turcă), “Klinika Oczna” (în Poloneză), “Ceska a Slovenska Oftalmologia” (în Chehă şi Slovacă), “Vestnik Oftalmologhii” (în Rusă), “Oftalmologia” (în Portugheză), “Revista Brasileira de Oftalmologia” (în Portugheză, limba naţională în Brazilia), “Zhonghua Shiyan Yanke Zazhi” (in Chineza). Niciuna din aceste limbi nu este de circulaţie internaţională şi totuşi aceste reviste sunt cotate ISI. Mai mult, niciuna din revistele editate în ţări în care limba naţională este o limbă de circulaţie internaţională alta decât engleza, nici-una nu a adoptat limba engleză pentru a obţine cotaţia ISI.
Suntem oare mai proşti decat medicii oftalmologi din oricare din aceste ţări?
Iată cum şi-au dobândit cotaţie ISI revistele editate în limbi locale: ● în prima fază, membrii societăţilor naţionale şi-au publicat primele rezultate ale cercetării lor în limba naţională, în revista societăţii naţionale. Dacă rezumatul în engleză este bine structurat şi transmite suficientă informaţie, el poate fi publicat în reviste de rezumate: cei interesaţi pot solicita autorului un rezumat extins al lucrării (în engleza pe care acela o cunoaşte) şi-i pot folosi datele. Astfel, lucrarea publicată într-o limba de circulaţie locală poate fi citată în reviste cotate ISI, iar dacă se adună suficiente citaţii, revista editată într-o limba de circulaţie locala poate dobândi în mod cinstit cotaţie ISI. Alte lucrări pot fi citate numai după informaţia din revistele de rezumate (vezi nr. 91 din lista liniilor de cercetare finalizate: www.cmibordeianu.ro). ● Într-o a doua faza, forma dezvoltată a lucrării, pe cazuri mai multe şi îmbogăţită cu feed-back-ul intern, este trimisă spre publicare în reviste cotate ISI. Lucrările cu adevărat valoroase vor fi acceptate, iar autorul va include la bibliografie şi lucrarea sa publicata în limba naţională. Aceasta citaţie contează în sistemul ISI, ca „citaţie proprie”. ● Dacă subiectul este interesant, autori de prestigiu vor dori să verifice rezultatele, iar rezultatul verificărilor vor fi publicate în alte reviste cotate ISI. În mod firesc, ei vor cita şi titlul în engleză al lucrării publicate în revista naţională, pentru că de acolo a început totul. Astfel, revista adună „citaţii externe”. Aceasta este metoda corectă, care respecta atât dreptul oftalmologului practician de a fi informat în limba naţională, cât şi dorinţa universitarilor din respectivele ţări de a avea lucrări publicate în reviste cotate ISI.
4. O idee trebuie să rămână clară: numai prin contribuţia constant valoroasă a universitarilor români revista Oftalmologia – editata în limba română va obţine cotaţie ISI. Din păcate, universitarii români de astăzi par incapabili de aşa ceva. Aceasta este cauza pentru care revista noastră nu are cotaţie ISI, şi nu pentru că este editată în limba română (de fapt, in limbile română si engleză). Pentru că nu pot mai mult, universitarii români sunt dispuşi să comita un act de trădare naţională, excluzându limba româna din paginile revistei editate de Societatea Româna de Oftalmologie. Ei uită că milioane de români şi-au dat viaţa pentru limba română. Când în Moldova de peste Prut s-a putut din nou vorbi româneşte, s-au vărsat lacrimi de bucurie. Ca să vedeţi prin ce au trecut fraţii noştri timp de decenii, vă relatez un singur fapt: în vara anului 1989 mi-am vizitat rudele din Moldova şi am intrat să cumpăr pâine. Cum clienţii vorbeau româneşte, am cerut „daţi-mi o pâine”. Răspunsul m-a siderat: „a pacemu tî ne gavarişi pa celovecescomu?”(da’ de ce nu vorbeşti omeneşte?). Pentru acea venetică, a vorbi româneşte în Moldova nu era egal cu a vorbi omeneşte. De aceea, atunci când au putut din nou vorbi româneşte în public fără a fi consideraţi animale, românii din Republica Moldova au plâns de bucurie.
Iată însă că acum, regăţeni de peste Prut pot fi atât de ticăloşi încât să dea cu piciorul în limba română. Aşa cum politicieni mizerabili au distrus economia naţională pentru interese înguste, de grup, tot aşa conducatorii SRO au eliminat limba română din revista editată de SRO, şi tot pentru un interes meschin, de grup. Pentru că nu pot mai mult şi nu au fost în stare să obţină cotaţie ISI pentru revista noastră, dar pentru că li se cere imperativ să aibă lucrări publicate în reviste cotate ISI, dânşii sunt în stare să trădeze aspiraţiile tuturor înaintaşilor, să trădeze limba română şi interesul naţional, pentru a-si menţine poziţia de universitar. Aspectul este scandalos, deoarece mulţi dintre dânşii sunt oameni bogaţi. Dacă ar fi fost mai puţin hapsâni, şi-ar fi putut plăti în mod cinstit publicarea în reviste cotate ISI, fără a ne afecta nouă dreptul de a fi informaţi.
Dânşii uită că revista SRO a fost gândită în primul rând ca mijloc de ridicare a nivelului nostru de pregatire, al oftalmologilor practicieni, şi nu ca mijloc de facilitare a obţinerii sau menţinerii gradului de universitar. Citiţi statutul SRO! Si atunci îi întreb direct: cine i-a forţat să devină universitari? Nu ştiau că trebuie să îndeplinească nişte cerinţe pentru a obţine postul? Iar dacă nu îndeplinesc acele cerinţe, cine îi mai reţine? Vorba poetului: „dacă sarcina pe umeri prea greu te-apasă / altuia mai vrednic locul tău îl lasă”. Prin simplul fapt că posturile de universitar sunt ocupate de indivizi incapabili de inovare, ei blochează orice dezvoltare ulterioară. După dispariţia titanilor, se pare ca universitarii dâmboviţeni – care conduc SRO, au fost selectaţi numai după condiţia: „da’ nu cumva să gândiţi original!”. Din păcate, aceştia au prăsit numai alţii asemenea lor, sufocând orice minte luminată. Pentru că şi de-asta au plecat atâţia pe-afară: în loc ca după titani să vină alţi inovatori, a venit un nimeni ştiinţific ca Carstocea (cacofonie intenţionala), care a selectat alţi nimeni ştiinţifici ca Pop, madam Vanghele şi acum – Filip. Mai ţineţi minte când Prof Chisăliţă l-a făcut praf pe Filip acum câţiva ani cu lucrarea lui despre glaucomul cu tensiune joasă? Si atunci întreb: care sunt contribuţiile originale ale acestor universitari? A executa corect tehnici învăţate de la alţii este condiţia necesară şi suficienta pentru un bun practician. De la universitari se cere mai mult. Ei trebuie să desfăşoare şi activitate de cercetare ştiinţifică originală, şi nu numai atât: ei trebuie să stimuleze cercetarea ştiinţifică originală în rândul membrilor simpli SRO, pentru a putea selecta dintre ei viitorii purtători de drapel. Dar cum ar putea actualii universitari aduce lângă ei cercetători care sa-i eclipseze? Si atunci, singura lor contribuţie (ruşinos de) originală rămâne exclu-derea limbii române din revista editată de SRO!!! Aşa cum am scris de câteva ori conducerii SRO, mie mi-ar fi ruşine să fiu părtaş la aşa ceva!!! Sper să nu fiu singurul.
Revenind la oftalmologii universitari români, chiar dacă nu puteau inova, i-am tolerat pentru că măcar funcţia de ridicare a nivelului de pregătire a oftalmologilor practicieni o îndeplineau. Acum însă constat că atentează şi la această funcţie, încălcându-ne dreptul de a fi informaţi în limba naţională. Am discutat cu colegi români de 40-60 de ani, care mi-au declarat că mai citesc doar reclamele, pentru că încă mai sunt publicate în română ****. Am discutat şi cu colegi maghiari, care mi-au declarat că ei deja sunt obligaţi să cunoască 2 limbi (maghiara şi româna). A le cere să-şi însuşească şi engleza medicală la perfecţie li se pare prea mult. Pentru că numai cunoscând engleza medicală la perfecţie se pot evita greşelile de editare şi de interpretare a informaţiei. Dacă peste greşelile de formulare se suprapune o înţelegere aproximativă din partea cititorului, rezultatul poate fi dramatic. Ori, în noul format al revistei găsim şi greşeli de gramatică!!
Prin actul lor, dânşii au transformat revista SRO dintr-un instrument util nouă, grosul plătitorilor de abonament, într-un instrument util lor – pentru păstrarea poziţiei de universitar. Prin dispreţul arătat nouă atunci când au luat decizia fără a ne consulta, dânşii s-au descalificat pentru funcţii de conducere în SRO.