5. Ticăloşia mizerabilă este că toată aceasta mişcare (care repet: nu ne este utilă nouă) a fost gândită să fie plătită de noi şi de bolnavul român, nu de ei (deşi lor le era necesară, şi deşi mulţi dintre ei au ajuns la un nivel de bogăţie greu de imaginat pentru noi. Numai cu ce câştigă ei din câteva operaţii, îşi puteau plăţi în mod cinstit taxele de publicare într-o revistă cotată ISI). Ultimul paragraf necesită explicaţii.
De ce am spus: mişcarea a fost gândită să fie plătită de noi? Pentru că de câţiva ani constat scumpirea progresivă a taxelor de participare la toate congresele interne, deşi serviciile nu s-au îmbunătăţit şi nici nu s-a remarcat vreo inflaţie alarmantă.
De ce am spus: plătită de omul bolnav? Pentru că universitarii români organizatori ai congreselor interne au scumpit excesiv taxele de stand expoziţional pentru firmele distribuitoare de material oftalmologic. Dacă taxa pentru un stand mic la congresul Societăţii Europene de Oftalmologie (la care participă 9000 – 15000 medici) este de 5000 Euro, taxa de stand mic la toate congresele interne ale specialităţii (la care participa între 300 şi 600 de medici) se ridica în ultimii ani pana la 2-3000 de euro, mergând şi acum până la 10000 euro – pentru standul premium!! Dânşii nu şi-au pus niciodată întrebarea: „dar de unde vor scoate firmele aceşti bani care trebuie plătiţi în plus?” Oricine îşi poate da seama că firmele vor plăti numai din ce vor lua în plus de la bolnavi. Dacă firmele nu vor scumpi, înseamnă că au de unde, înseamnă că timp de ani de zile sau zeci de ani li s-a permis să menţină în mod artificial un preţ anormal de ridicat pentru bolnav sau pentru stat, iar aceasta nu se putea înfăptui fără concursul universitarilor români. Pe dânşii se pare că nu i-a interesat că în toată perioada tranziţiei, pacientul mediu român a trăit la limita subzistentei şi că, şi acum, majoritatea bolnavilor oftalmici abia îşi duc zilele cu pensii de 4-800 RON?
De ce am definit manevra ca fiind mizerabilă?
● Pentru că au gândit de mult această mişcare fără să ne anunţe măcar intenţia. Scumpirile de care vorbeam se constata de 3-4 ani. De atunci se tot adună bani: bani pentru somităţile internaţionale din colectivul de redacţie, bani pentru colective prestigioase din străinătate, pentru a le convinge să publice in noul format al revistei, bani pentru a cumpara amabilitatea altor personalitati.
● Pentru că nu au cerut acordul membrilor SRO: conducerea SRO a fost aleasă pentru a ne apăra drepturile, nu pentru a-şi promova interesele. Niciun sondaj de opinie nu a fost organizat, cu argumente pro şi contra iniţiativei. În mod parşiv, noul format al revistei a fost anunţat într-un discurs de 10 minute la Congresul SRCCR Eforie 2015. S-a procedat astfel, pentru a ne pune în fata faptului împlinit şi a nu da timp de organizare a unei opoziţii. Pentru ca noutatea să fie totală, numai în programul distribuit la congres a fost dezvăluit adevăratul scop, acela de a anunţa noul format al revistei. În programul de pe net din luna anterioară congresului, discursul era intitulat neutru: „Salutul preşedintelui SRCCR”. Este o ticălosie să consideri aplauzele după anunţarea veştii drept aprobare legală a iniţiativei. Metoda nu are nici o valoare, deoarece nimeni nu ştie câţi membri au participat la acea şedinţă, câţi au aplaudat, câţi au aplaudat din convingere, şi mai ales, câţi ar mai fi aplaudat dacă ar fi cunoscut consecinţele.
● Pentru ca au oprimat cat au putut de mult glasul societatii civile din oftalmologie: În 8 scrisori către conducerea SRO am cerut iniţierea unei dezbateri, pentru a se lua măsura cea mai utilă pentru toţi membrii SRO, şi pentru ca fiecare membru SRO să voteze în cunoştinţă de cauză. Lipsa de răspuns m-a determinat să cer conducerii SRO adresele de mail ale celor 945 membri SRO, pentru a le comunica şi laturile negative ale iniţiativei. Cum până la Congresul de la Sinaia nu am primit răspuns, sunt obligat să recurg acum la această metodă, pentru a vă prezenta
ARGUMENTELE IMPOTRIVA INITIATIVEI CONDUCERII SRO.
A. Primul argument se referă la cititorii revistei: nu toţi cunosc limba engleză la perfecţie. Eu am absolvit şi primii 3 ani ai Facultăţii de Limba şi Literatura Engleză în paralel cu anii de secundariat. Am urmat facultatea din dorinţa de a învăţa limba, aşa încât, la capătul celor 3 ani de studiu, aveam un bagaj de 12000 de cuvinte cunoscute (pentru comparaţie, Shakespeare şi-a scris opera cu un fond de 6000 cuvinte). Dar, chiar dacă atunci am ştiut atât de mult, între timp am mai uitat, pentru că nu folosesc zilnic engleza: din când în când nu înţeleg complet şi trebuie să recurg la dicţionar. Cei ce cred că vor înţelege complet un text medical cu engleza învăţata „pe genunchi”, din subtitrările de la televizor, se înşeală amarnic. Chiar şi cu ajutorul dicţionarului, pe lângă pasajele pe care le vor înţelege vor exista şi pasaje în care deduc numai sensul din context (ceeace în ştiinţa nu este recomandabil), dar şi pasaje în care nu înţeleg nimic (ceeace în ştiinţa nu este permis). Eu personal, nu cred că medicii români vor citi cu dicţionarul în mână: mai degrabă, vor renunța.
Consecinţe: a/ iniţiativa răpeşte dreptul la informare al acelor membri SRO care nu cunosc engleza suficient de bine;
b/ revista va pierde o parte din cititorii din ţară.
B. Al doilea argument se referă la limba în care trebuiesc scrise articole: pentru ca o revistă să câştige audienţă, trebuie să fie scrisă într-o engleză perfectă. Iată experienţa trăită de mine: desi cunosteam bine limba, am corectat lucrarea cu un profesor engleză de la facultatea din Bucureşti; apoi le-am trimis spre publicare. Mi s-au întors cu indicaţia de a verifica limba într-un centru specializat în corectarea lucrărilor medicale de către vorbitori nativi de engleză. Le-am trimis acolo şi mi s-au întors înroşite de corecturi. Deci engleza corectată de un profesor de engleză la o facultate din România nu este engleza unui englez nativ.
Consecinţă: limba lucrării trebuie verificată de vorbitori nativi de engleză, în centre specializate.
C. Cu aceasta intrăm într-o zona dramatică: cei ce corectează în acele centre nu ştiu ce ai vrut tu sa spui. în experienţa mea, chiar dacă aceia aveau pregătire medicală, formulările propuse de ei schimbau în multe puncte sensul. A urmat un schimb de intre 7 şi 9 corecturi reciproce succesive (ale lor – pe limbă, ale mele – pe sensul dorit) până când am ajuns la varianta care îndeplinea cerinţele de limbă, fără a altera sensul lucrării. Totul a durat vreo câteva luni de eforturi şi preocupări, pentru o singură lucrare. Câţi dintre colegi au urmat o facultate de limba engleza – pentru a putea lupta cu corectorii, şi a corecta corectura corectorilor? Dacă as fi lăsat prima variantă corectată la firma recomandată de British Journal of Ophthalmology, în multe puncte sensul era totalmente diferit. Ce vor face contributorii care nu au urmat facultatea de engleză şi care nu cunosc limba suficient de bine? Bienînţeles, vor accepta prima versiune, căci – vezi Doamne – au îndeplinit cerinţa de a avea lucrarea corectată de englezi nativi. Consecinţa: după corectarea limbii, lucrarea poate transmite altceva decât a intenţionat autorul.
D. Dacă vorbim de corectura în străinătate, intrăm într-o zonă care ne doare pe toţi: banii. Eu am plătit pentru corectare intre 300 şi 600 USD, după dimensiunea lucrării. Câţi dintre membrii SRO îşi vor permite aceasta, dacă până şi bogătanii specialităţii se bucură de pomana celor câteva sute de RON pe care o fac firmele când le sponsorizează participarea la congresele din ţară. În loc să facă acest efort numai din când în când (atunci când vor trimite câte un articol spre publicare într-o revistă cotată ISI pentru a-şi îndeplini norma), fiecare universitar român va trebui să îl facă de fiecare dată când va publica un articol în noul „Romanian Journal of Ophthalmology”. Aceasta înseamnă că, pentru a umple 4 numere de revistă, fiecare universitar român va trebui să suporte acest efort de mai multe ori pe an. Cât despre noi, membri simpli SRO, câţi vom putea susţine efortul? Consecinţa: barierele de limba şi de cost vor reduce numărul contributorilor cu lucrari.
E. Mai mult decât limba însă contează conţinutul. Iniţiatorii cred că lucrările nu le sunt citate pentru că sunt scrise în limba română. Este totalmente fals: nu sunt citate pentru că nu merită a fi citate. Dacă au vreo îndoială, să le trimită pentru publicare în străinătate şi vor vedea câte vor fi returnate politicos. Iar dacă lucrările nu le sunt publicate în reviste care contează, degeaba vor fi publicate în ţară, într-o revistă care publică banalităţi în limba engleză. După ce vor primi câteva numere şi vor vedea conţinutul, cititorii străini îşi vor da seama câte parale face revista, iar rezultatul va fi dramatic: ne vom fi etalat lipsa de valoare în piaţa publică. Cât despre eficienţa iniţiativei, cu lucrări de calitatea celor deja publicate în noul format, nu ajungem nicăieri. Pentru cei ce speră mai mult, le aduc la cunoştinţă faptul că Jurnalul Francez de Oftalmologie este abia pe locul 64 din 120, deşi este continuatorul a 2 reviste a căror editare a început în secolul 19, are un conţinut la cele mai înalte standarde şi un prestigiu la care Oftalmologia (Bucureşti) poate numai năzui. Si totuşi, este pe locul 64 ISI. Ce spera să obţină comitetul de iniţiativă atunci când problema cu revista noastră nu este limba, ci mai ales conţinutul?.
F. Rezultanta tuturor acestor consecinţe: iniţiativa conducerii SRO exclude participarea noastră, a medicilor practicieni – membri SRO, cu lucrări la revista editată de SRO, iar aceasta nu are voie nimeni să facă!!! Stim cât de greu se adunau lucrările pentru a umple fiecare număr cu articole în limba română, ştim câte pagini şi jumătăţi de pagini rămâneau goale în revista editata în limba română, chiar dacă autorii trebuiau sa facă numai efortul de a scrie în limba vorbită zilnic. Câţi contributori vor mai rămâne, dacă iniţiatorii noului format îi obligă la eforturi de trei ori mai mari: de formulare în limba română, de traducere în limba engleză şi de control al traducerii? Cu atâtea obstacole, vor rămâne sa publice în engleză numai universitarii români, pentru ca ei sunt obligaţi de fisa poatului sa facă aceasta.
Dar, după indeplinirea normei de 1-2 articole pe an, vor mai fi ei dispuşi să contnue efortul pentru umplerea tuturor paginilor revistei? Se pare că au început deja să existe dificultăţi:probabil că astfel se explică apelul aparent calm (dar de fapt disperat) al Drului Filip din ultimul număr, de a pregăti lucrările prezentate la congres într-o formă publicabilă. Dar „publicabil” înseamnă „în engleza cultă”, iar aceasta înseamnă şi cheltuieli de control al limbii. Altminteri, cu o engleză de baltă, cu romgleza, cititorul străin de calitate – la care sperăm să ajungem, va arunca revista cât colo încă de la primele pagini.
În concluzia a atator consecinte negative, le spun direct: vreţi să publicaţi în reviste cotate ISI dar nu puteţi – din lipsa de valoare? Plătiţi, că aveţi de unde! Dar nu atentaţi la drepturile noastre!!!
A doua varianta: editaţi o revista tip „open access journal”, în care puteţi publica orice doriţi. Cu o singură condiţie: să o editaţi pe cheltuiala Dvs., pentru că Dvs. vă este necesară.
Pentru remedierea situaţiei create, propun:
1. Demiterea din conducerea SRO şi din colectivul de redacţie al revistei a celor care au iniţiat şi susţinut mârşăvia.
Prin activitatea lor în timp, au dovedit că nu pot obţine cotaţie ISI pentru revista noastră. Prin faptul că nu ne-au cerut opinia înainte de a decide, au dovedit că ne dispreţuiesc. Atunci, de ce i-am mai menţine?
2. Audit financiar extern, pentru a vedea unde s-au scurs sumele mult mai mari colectate de la noi şi de la firmele distribuitoare.
3. Editarea revistei „Oftalmologia” în limba română şi engleză, ca şi pana acum. Autorii trebuie să aibă libertatea de a alege limba în care vor publica. Revista poate avea subtitlu în limba engleză.
4. Publicarea referatelor generale numai în limba română, deoarece sunt destinate numai audienţei româneşti. Pe nimeni din străinătate nu interesează un referat general editat de autori care nu au acces direct la lucrările analizate. În ţară însă, această informaţie este cu siguranţă utilă, din cauza sărăciei care bântuie prin biblioteci.
5. Continuarea eforturilor pentru dobândirea cotaţiei ISI pentru revista Oftalmologia, în mod corect, nu prin înşelăciune. Pentru aceasta, pun la dispoziţie cele peste 90 de linii personale de cercetare finalizate în cursul vieţii (lista: pe www.cmibordeianu.ro). Acestea au fost prezentate la congrese din ţara sau/şi străinătate, dar nu au
fost publicate. Voi publica lucrarea iniţială în limba româna în revista Oftalmologia. Tineri oftalmologi pot adăuga cazuri, iar lucrarea, actualizată cu datele din literatura contemporană, va fi publicată mai întâi în ţară, apoi, completată cu feed-back-ul intern, va fi cu siguranta publicata într-o revistă cotată ISI din străinătate. Astfel şi revista noastră va dobândi în mod cinstit cotaţie ISI.
6. Stimularea practicienilor români să trimită opinii personale despre subiectele tratate în lucrări. Astfel va fi antrenată la viaţa ştiinţifică şi majoritatea de obicei tăcută a oftalmologilor practicieni, purtători ai unei experiente valoroase dar niciodată explorată. Se vor face eforturi ca aceste „scrisori către editor” să conteze în punctajul EMC. Aceste opinii vor constitui feedback-ul intern al lucrărilor publicate. În plus, pot constitui citaţii în sistemul ISI.
7. Trimiterea rezumatelor în limba engleză a lucrărilor publicate în „Oftalmologia” către revistele de rezumate. Prof. PP Vancea reuşise să ne facă intrarea, iar până în anul 1981, eu ma ocupam cu verificarea lim-bii în exemplarul trimis. Noul colectiv de conducere al revistei va face eforturile necesare pentru ca, prin aceasta metodă, activitatea şi preocupările noastre să fie cunos-cute în străinătate.
Sunt convins că prin efort colectiv, pornind de la contribuţii originale, revista Oftalmologia editată în limba română poate dobândi cotaţie ISI în câţiva ani.
Dr CD Bordeianu
Clarificari de subsol:
* Pentru a publica într-o revistă, chiar dacă lucrarea aduce ceva nou în specialitate şi nu ţi se cere taxa de publicare, trebuie sa fii abonat la acea revistă – deci sa plăteşti o taxă mascată. Aceasta este cutuma.
** De ce este nevoie de autori valoroşi? Pentru că numele autorului creşte audienţa, creşte dorinţa altor cercetători de a obţine lucrarea, de a-i verifica rezultatele şi de a publica rezultatul verificărilor în alte reviste, aducând astfel citări ale primei lucrări şi punctaj ISI revistei care a publicat-o. Dar, autorii valoroşi ţin să-şi publice lucrarea în revista cu cea mai largă audienţă. Cine oare ar dori să-şi deprecieze lucrarea prin publicarea într-o revistă necunoscută, abia apărută, pe care nimeni nu o citeşte***? Dar, oare nu este corupţia principalul articol de export al României? Pentru un bacşiş consistent, se vor găsi câţiva dispuşi sa o facă.
*** Cine din străinătate ar citi o revistă care conţine patru referate generale, în condiţiile în care se ştie ca bibliotecile din România nu sunt abonate la reviste cotate ISI? Pe cine interesează compilaţii din informaţii copiate la a N+1-a mână?
**** Intrebare: aţi lăsat reclamele în limba română pentru că firmele plătesc şi au dreptul să fie sigure că mesajul le este complet înţeles? Dar şi noi am plătit, şi avem dreptul de a primi informaţia în limba pe care o stăpânim cu toţii.
PS: După cum îşi poate da oricine seama, sunt persoana pe care initiativa de a publica revista SRO în limba engleză ar trebui să o deranjeze cel mai putin: cunosc bine limba engleză şi am peste 90 contributii originale care aşteaptă să fie publicate. Dacă aş publica în „Romanian Journal of Ophthalmology”, aş scăpa de toate grijile pe care le ai în mod normal atunci când publici în străinătate.
Cred însă ca suntem datori în fata istoriei să apărăm ceeace ne este propriu ca naţiune, iar limba naţionala este bunul cel mai de preţ. Am rămas români tocmai pentru ca am vorbit limba română şi nu am renuntat la ortodoxie, în ciuda tuturor presiunilor, şi – de multe ori – chiar cu preţul vieţii. Aşa s-au comportat străbunii mei, şi sunt convins că tot aşa s-au comportat şi străbunii celor care au avut nefericita iniţiativă de a publica revista Oftalmologia numai în limba engleză.
Acum însă nimic nu ne ameninţă viaţa. Ar trebui să nu participăm cu chiar atâta entuziasm la tentativa altora de a ne şterge de pe fata pământului ca naţiune. Ar trebui să luăm exemplul de la unguri, evrei sau greci: încercaţi pe aceia să-i clintiţi măcar cu un deget şi nu veţi reuşi. Ei au toate şansele să dăinue în ciuda oricaror vicisitudini. Noi, dacă ne vindem limba, şi încă pentru atât de puţin, pentru o amărâtă de pozitie de universitrar in România, nici nu merităm sa dăinuim!
Apelez la initiatorii initiativei în numele strabunilor mei, dar şi ai lor: SALVATI LIMBA ROMANA!
PPS:
Rog colegii oftalmologi să îşi exprime opiniile despre acest demers printr-un email la urmatoarea adresa: bordmail3@yahoo.com sau prin butonul adauga un comentariu.